Seruri pentru față cu ingrediente active – descoperă diferența!

Ai tot căutat produse cosmetice profesionale, dar multitudinea de opțiuni și promisiuni te copleșește?

În calitate de profesionist în domeniul estetice, știi cât de importante sunt tratamentele pe care le aplici pe pielea clienților tai, de aceea în oferta My Skin vei găsi întotdeauna doar produse și aparatura testate, cu rezultate dovedite!

Gama de seruri de față ocupă un loc important în arsenalul nostru, fiindcă vorbim de seruri hidratante, cu efect antioxidant, pentru energizare, iluminare și chiar și combaterea semnelor îmbătrânirii.

Ce este un ser pentru față?

Serurile de față conțin o combinație de ingrediente active, fiind formulate astfel încât să se adreseze diferitelor probleme ale pielii fetei, dar și a corpului.

Datorită consistenței lichide, sunt absorbite foarte ușor în piele, rezultatele fiind vizibile într-un timp relativ scurt. Iată principalele produse pe care le găsești în gama de seruri pentru față și corp My Skin:

  1. Hidratante: serurile pentru față hidratante, bogate în acid hialuronic sau glicerină, atrag umiditatea în piele și o rețin, eliminând aspectul de piele uscată și chiar descuamarea. Aceste seruri sunt recomandate în special persoanelor cu ten uscat și celor care observă apariția primelor semne ale îmbătrânirii.
  2. Antioxidante: protejează pielea de daunele provocate de radicalii liberi, cum ar fi poluarea și radiațiile UV. Vitamina C este un antioxidant puternic, care nu doar că protejează pielea, dar și îi îmbunătățește textura și luminozitatea.
  3. Energizante: revitalizează pielea obosită, oferindu-i un aspect mai proaspăt și mai odihnit. Ingredientele active, coenzima Q10 sau extractele din plante, precum uleiul de castan și strugurii ursului, vor îmbunătăți vizibil tonusul și elasticitatea.
  4. De iluminare: aceste seruri față vizează petele pigmentare și uniformizează tonul pielii. Ingrediente precum acidul kojic sau niacinamida (vitamina B3) sunt eficiente în combaterea hiperpigmentării, rezultatul fiind un ten mai luminos și mai uniform.
  5. Anti-îmbătrânire: luptă împotriva semnelor vizibile ale îmbătrânirii, precum liniile fine și ridurile. Retinolul, peptidele și chiar și extractul de caviar sunt ingrediente cheie în aceste seruri pentru față, stimulând producția de colagen și elastină pentru o piele mai fermă și mai netedă.

Ser pentru față și corp și tratamentele estetice cu aparatura profesională – secretul unui corp de invidiat!

Când vine vorba de tratamente estetice, precum Hydralift sau T-Shape Slim, integrarea serurilor potențează efectele acestor terapii, iată cum!

Hydralift: această procedură revoluționară de hidratare și lifting facial stimulează producția de colagen. Tratamentul îi redă pielii aspectul ferm și întinerit.

În combinație cu serurile faciale profesionale, rezultatele sunt vizibile mai rapid, efectul de lifting fiind imediat.

T-Shape Slim: fuziunea dintre tehnologia vacuum, radiofrecvență și laser LLLT, împreună cu aplicarea strategică a serurilor, redefinește contururile, reduce celulita și îmbunătățește textura pielii.

Serurile aplicate în acest tratament accelerează detoxifierea, îmbunătățesc elasticitatea pielii și stimulează regenerarea celulară.

My Skin – partenerul experților din domeniul esteticii

Suntem dedicați găsiri tehnologiilor estetice inovative și vrem să le împărtășim și cu tine. Hai să cream împreună o experiență unică pentru clienții tăi!

Fie că ești în căutarea unei soluții pentru un ten luminos, hidratat sau vrei să combați semnele timpului, gama noastră de seruri pentru față este alegerea perfectă. Cu formule avansate și ingrediente de top, serurile de față sunt concepute să ofere rezultate vizibile imediat.

Explorează oferta noastră acum și alege formulele care dau cu adevărat rezultate!

Afișez 1 - 12 din 21 de rezultate

Acid hialuronic cu greutate moleculara mica, Profesional, Dermakleb, Acido Ialuronico, 5x30ml

310lei TVA inclus
Solutie de acid hialuronic cu greutate moleculara mica pentru a fi diluata in apa distilata (500ml). Se foloseste in tratamente profesionale ca atare ( in forma concentrata ). Are un efect de hidratare profunda.

Concentrat Activ, Profesional, Baldan Group, T-Shape Slim, 10 fiole x 10 ml

330lei TVA inclus
Concentrat activ T-Shape Slim care contine o combinatie de substante functionale care contribuie la facilitarea microcirculatiei periferice si contine substante specifice care combat celulita.

Concentrat Activ, Profesional, Baldan Group, T-Shape Ton, 10 fiole x 10 ml,

330lei TVA inclus
Concentrat activ T-Shape Ton  care contine o combinatie de substante functionale care tonifiaza si hidrateaza pielea. Acest produs este pentru utilizarea cu toate  aplicatoarele T- Shape sau tehnologie similara

Ser anti imbatranire cu textura uleioasă, Profesional, Oxygen Ceuticals, Skin Barrier Fluid, 50 ml

Prețul inițial a fost: 500lei.Prețul curent este: 475lei. TVA inclus
Ser anti imbatranire cu textura uleioasă, care calmează și hrănește pielea oferindu-i o hidratare profundă și de durată. Hidratează pielea în profunzime și ii confera pielea un aspect tânăr și moale.

Ser anti-imbatranire Caviar, Profesional, Oxygen Ceuticals, Caviar Protein Fluid, 50 ml

Prețul inițial a fost: 500lei.Prețul curent este: 475lei. TVA inclus
Ser anti-imbatranire ce conține extracte de caviar, care ajută la ridicarea și fermitatea pielii. Beneficii: Reda tonusul pielii și o

Ser Corector, Profesional, Oxygen Ceuticals, Herbal Fluid, 50 ml

Prețul inițial a fost: 500lei.Prețul curent este: 475lei. TVA inclus
Ser corector ușor, pentru îngrijirea imperfecțiunilor, formulat cu acid salicilic pentru a reduce și a preveni petele. Beneficii: controlează secreția

Ser de Fata pentru Iluminare, Profesional, Jean Klebert, BM White 1, 30ml

184lei TVA inclus
Ser de fata pentru iluminare si depigmentare. Acest produs are o acțiune predominantă de exfoliere care reduce instantaneu cele mai superficiale pete, protejează pielea împotriva oxidării și aduce luminozitate pielii datorită ingredientului cromabright. Imbunatateste tonusul și energia pielii datorită proprietăților antioxidante ale acestei formule speciale și conținutului de vitamina C și E.

Ser Energizant, Profesional, Jean Klebert, Siero Energizzante, 30 ml

380lei TVA inclus
Acest ser corectează semnele îmbătrânirii pielii printr-o combinație unică de antioxidanți, substanțe anti-glicare (pentru cresterea tonusului si a elasticitatii) și substanțe hidratante.

Ser Hidratant & Protector, Profesional, Oxigen Ceuticals, Acell-300 Fluid, 50 ml

Prețul inițial a fost: 500lei.Prețul curent este: 475lei. TVA inclus
Ser hidratant produs printr-un amestec strălucitor de extract de frunze de Prunella Vulgaris, extract de fructe Monnieri și gliceride caprice

Ser Hidratant Acid Hialuronic, Oxigen Ceuticals, Moisture Aqua Serum, 30 ml

250lei TVA inclus
Un ser hidratant cu acid hialuronic  pe bază de apă, care revitalizează și înmulțește pielea, reducând în același timp aspectul liniilor fine și a ridurilor.

Ser Hidratant Acid Hialuronic, Oxigen Ceuticals, Moisture Aqua Serum, 50 ml

390lei TVA inclus
Un ser hidratant cu acid hialuronic  pe bază de apă, care revitalizează și înmulțește pielea, reducând în același timp aspectul liniilor fine și a ridurilor.

Ser Hidratant Acid Hialuronic, Profesional, Oxygen Ceuticals, Moisture Aqua Serum, 250 ml

1.200lei TVA inclus
Un ser hidratant cu acid hialuronic  pe bază de apă, care revitalizează și înmulțește pielea, reducând în același timp aspectul liniilor fine și a ridurilor.